Compromis sau nu

Sunteti de acord sa faceti compromisuri intr-o relatie? Care ar fi acelea?

Pana unde ati merge cu ele? V-ati pierde identitatea facand compromisuri?

Sa spunem ca-l/o iubiti. Nimeni nu mai este ca el/ea, nu? :). Va place sa fiti impreuna in orice moment disponibil, sa-i simtiti privirea, sa-i simtiti atingerea, sa-i vorbiti sau mai sigur sa-l/o auziti vorbind doar ca va face placere acest lucru, va calmeaza, va linisteste si va da tot ce aveti nevoie pentru a trece de o zi nu tocmai perfecta?

Pana unde ati fi dispuse/i sa mergeti? Cat ati fi decise/i sa "treceti pe compromis" doar sa-l/o stiti langa voi?

Oare facem compromisuri pentru ca iubim si chiar ne dorim sa fim langa acea persoana, sau poate ne e frica de singuratate; sau poate stam langa acea persoana pentru ca avem ceva de castigat; sau poate ceva de recuperat?

Am citit undeva ca exista mai multe feluri de compromis. Spuneau ei: compromisuri bune si rele.

Un compromis nu este un compromis, indiferent cum este, bun sau rau?

Asta ar fi una dintre definitiile gasite in DEX: "COMPROMIS, compromisuri, s.n. Înţelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie. ♦ Înţelegere între două sau mai multe persoane sau state de a supune unui arbitru rezolvarea litigiului dintre ele"

Sa ne citim cu bine.........